Chirurgie Oro-Maxilo-Faciala » Chirurgie parodontala
In tratamentul parodontopatiilor marginale cronice progresive, in care procesul patologic provoaca o liza a tesuturilor parodontale, si indeosebi a osului alveolar, in asociere cu celelalte metode terapeutice locale si generale, trebuie folosite si metodele chirurgicale. Majoritatea acestor metode chirurgicale de tratament vizeaza corectarea unor defecte produse de boala parodontala, fara a interveni insa in eliminarea factorilor etiologici sau a reusi intotdeauna sa restaureze tesuturile pierdute. Acest fapt trebuie subliniat in mod deosebit, intrucat tratamentul chirurgical duce doar la o intrerupere temporara a evolutiei bolii, recidiva fiind adeseori o regula.
Metodele chirurgicale de tratament in parodontopatii urmaresc:
- Eliminarea pungilor parodontale. Este cunoscut faptul ca punga parodontala este rezultatul si nu cauza parodontopatiei marginale cronice progresive. Odata formata, ea adaposteste pe suprafata radiculara placa bacteriana, ale carei produse toxice duc la resorbtia osului, si aparitia de tesut inflamator de reactie, cu mobilitate de diferite grade. Dupa Goldman, aceasta reactie inflamatorie este autoperpetuabila, iar indepartarea pungii gingivale elimina o sursa de afectare a tesuturilor parodontale.
- Crearea unor contururi si structuri gingivale, care sa permita o buna autocuratire, sa impiedice stagnarea alimentelor si implicit formarea placii bacteriene - unul dintre elementele cauzale ale afectiunii. Capacitatea de autocuratire este usurata de marginile gingivale subtiti, de santurile interdentare de descarcare - elemente ce nu favorizeaza nici retentia alimentelor, nici izbirea acestora de parodontiul marginal, care constituie cauze frecvente de iritare (Cohen, 1980).
- Crearea sau mentinerea unei zone de gingie fixa keratinizata cat mai lata, asigurand in acest fel atat o troficitate tisulara satisfacatoare, cu posibilitati de restructurare osoasa, cat si prevenirea unei insertii viciate a bridelor si a frenurilor care, prin tractiunile exercitate, favorizeaza aparitia pungilor parodontale sau retractia parodontiului. Gingia fixa este mai lata in zona frontala si mai ingusta in zona premolara-molara. Lange si Loe (1975) apreciaza ca, pentru a preveni efectul tractiunilor exercitate de partile moi ale obrazului sau eventualele bride sau frenuri, este necesar ca latimea zonei de gingie fixa keratinizata sa fie de cel putin 2 mm.
- Stabilizarea evolutiei procesului patologic al bolii parodontale si crearea posibilitatilor de efectuare a tratamentului de intretinere a starii de troficitate la nivelul suprafetelor radiculare ale dintilor si al gingiei marginale. S-a identificat prezenta unor endotoxine pe suprafata radiculara a cementului si dentinei (Farber, 1975), care reduc capacitatea fibroblastilor de a se reinsera pe radacina. Intretinerea postoperatorie a unei stari de igiena corespunzatoare, cu lustruirea suprafetelor radiculare denudate si aplicarea de acid citric si EDTA, reduce nivelul endotoxinelor, decalcifica superficial suprafata radiculara, usurand vindecarea (Sarbinoff, 1983).
- Restaurarea tesutului parodontal pierdut prin efectul bolii, ori de cate ori este posibil. Folosirea autotransplantelor de os spongios recoltat din septurile interdentare sau de la tuberozitate, ca si a homotransplantelor de os liofilizat, iar in ultima vreme a ceramohidroxilapatitei sau a biovitrocemiei deschide perspectiva inlocuirii osului din parodontiul marginal, ducand astfel nu numai la consolidarea dintilor in alveola, dar si la ameliorarea aspectului fizionomic.
Tratamentul chirurgical intarzie evolutia bolii parodontale daca factorii etiologici evidenti (tartru, placa bacteriana, lucrari protetice defectuoase, dezechilibru ocluzal etc.) sunt controlati.
Tratamentul chirurgical trebuie considerat doar ca moment terapeutic in tratamentul complex al parodontopatiilor marginale cronice. De aceea, pe langa terapeutica generala care urmareste corectarea deficientelor organice sau functionale generale cu rasunet asupra parodontiului marginal, metodele chirurgicale este necesar sa fie precedate si continuate prin tratamente locale, care sa inlature factorii iritativi mecanici sau infectiosi si, indeosebi sa inlature tulburarile functionale cu rol in etiologia parodontopatiilor.
Raspunsul inflamator al tesuturilor la factorii iritativi locali se manifesta, din punct de vedere clinic, printr-o marire de volum a gingiei, produsa de edemul local si de fibroza. Astfel, se formeaza o punga gingivala care are baza la nivelul jonctiunii smalt-cement (insertie epiteliala).
Punga parodontala presupune distrugerea mai mult sau mai putin intinsa a osului alveolar si a fibrelor parodontale asociata simultan cu proliferarea insertiei gingivale in sens apical. Aceste trei procese evolueaza pe toate fetele radacinilor dentare in mod inegal.
